Aici poate fi textul referitor la autor
IMAGE001.BMP (147.54kB)
Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
 

Primaria Orasului Dolhasca

 

Articol nou

Creat 02/22/2009 23:24:14 | Ultima modificare 02/22/2009 23:29:27
AFLATI MAI MULTE DESPRE OAMENII CE LOCUIESC IN DOLHASCA SI CEI CARE DAU VIATA SI SPERANTA VISURILOR ACESTORA

Dolhasca, localitate cu statut nou pe harta judeţului Suceava începând cu aprilie 2004, oraş proaspăt înfiinţat prin voinţa unanimă a locuitorilor care au participat la referendumul organizat cu această ocazie, se află amplasată în extremitatea sud-estică a Judeţului Suceava, fiind punct de trecere şi comunicare între cele trei judeţe moldovene : Iaşi, Botosani şi Suceava. Cu o populaţie de peste 11.093 locuitori, cu un număr de 7 sate arondate, ocupând o suprafaţă de peste 11.035 ha, din care peste 5600 ha teren agricol, restul fiind ocupat de vegetaţie forestieră, localitatea se înscrie a II–a pe judeţ, ca mărime după oraşele mai vechi. Aşezarea este străbătută de apele a două râuri importante : râul Siret şi râul Şomuzul Mare, care se unesc în confluenţă pe teritoriul acesteia, conferind condiţii climaterice prielnice locuitorilor care au ca preocupare principală – agricultura.
Amplasarea naturală, într-un cadru geografic ce cuprinde aproape toate formele de relief, face ca oraşul Dolhasca să beneficieze de renumele unei frumoase aşezări. In acelaşi timp, localitatea este străbătută de trei drumuri judeţene ce fac legatura între cele trei judeţe şi anume : D.J. 208, D.J. 208A şi D.J. 208 I, cât şi de o bogată reţea de drumuri comunale care facilitează accesul localnicilor spre celelalte localităţi vecine sau în interiorul acesteia.Pe raza aşezării functionează un Grup Şcolar care poartă numele istoric al « Doamnei Oltea » mama marelui domnitor - Ştefan cel Mare şi Sfânt cu o reţea de 10 şcoli şi 13 grădiniţe. De asemenea în localitate se afla Casa de Cultura "ALEXANDRU ARSINEL" si 2 cămine culturale in satele Budeni si Silistea, cu vechi state in activitatea teatrala şi corală.

In perioada recenta de după revoluţia din 1989, centrul civic al localităţii a luat o altă înfăţişare, datorită noilor edificii construite in această perioadă, printre care amintim sediul administraţiei publice locale – Primaria Oraşului Dolhasca, sediul unităţii CEC, reabilitarea strazilor şi modernizarea unei esplanade centrale completează un aspect citadin placut pentru cei care ne vizitează. Din punct de vedere economic, localitatea se remarca printr-un mare număr de agenţi economici : peste 48 societăţi comerciale, peste 135 persoane fizice, Ocolul Silvic Dolhasca, Staţia CFR, Staţia de betoane, SC SIRETEANCA - SRL, tip consum-coop şi multe altele, demonstrează că în Dolhasca, se produc marfuri necesare consumului populaţiei, se desfac produse prin reţeaua de magazine ale cooperaţiei si prin cea particulară, se produc cele necesare traiului de zi cu zi. In ultima perioada localitatea a beneficiat de instalarea reţelei de Cablu TV, s-a extins reteaua de apa si canalizare, s-a finalizat automatizarea telecomunicaţiilor prin instalarea fibrei optice, a fost instalat un nou sistem de aprovizionare cu apă potabilă, urmând finalizarea unui proiect de modernizare a unor drumuri importante prin programele ADRNord-est, sistem POR si POS. Deasemenea se vor derula mai multe proiecte care vin în sprijinul populaţiei, mai cu seama a segmentului defavorizat al etniei rrome.

Localitatea este administrată de Primăria Dolhasca – având ca primar reales în 2008, pe d-na Maria Cojocariu, sprijinită de un Consiliu local multipartinic format din 17 consilieri şi un aparat administrativ format din peste 111 angajaţi – funcţionari publici şi contractuali
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one